You are here:

Premiile AAPRO

1. Gala Premiilor AAPRO este un eveniment anual al Asociației Administratorilor Publici din România și are ca obiective recunoașterea și premierea proiectelor inovative propuse și/sau implementate de administratorii publici din România (și nu numai), pentru fiecare categorie de unitate administrative-teritorială în parte, precum și alte personalități care au o contribuție semnificativă pentru promovarea funcției de administrator public.

2. Vor fi premiați administratorii publici și proiectele acestora care au generat dezvoltarea comunităţilor locale, au devenit, sau pot deveni un model de bună practică, care ar putea fi implementat la nivelul administrațiilor publice locale.

 

3. Selecția administratorilor publici și nominalizarea pentru un premiu anume vor fi realizate de un juriu desemnat de Consiliul Director al Asociației Administratorilor Publici din România. Câștigătorii vor fi anunțați cu ocazia galei de premiere.

4. Categoriile de premii sunt următoarele:

   ·       Administratorul Public al anului pentru categoria comune

·       Administratorul Public al anului pentru categoria orașe și municipii

·       Administratorul Public al anului pentru categoria județe

·       Administratorul Public al anului (marele premiu al Galei)

·       Proiectul Smart Village al anului

·       Proiectul Smart City al anului

·       Proiectul Smart County al anului

·       Proiectul anului finanțat din fonduri europene

·       Premiul pentru partenerul anului

·       Premiul special pentru întreaga activitate profesională 

5. Asociația Administratorilor Publici din România își rezervă dreptul de a modifica și/sau completa prezentul Regulament.

6. Premiile AAPRO nu sunt condiționate de plata vreunei taxe de participare sau de alt fel. Recunoașterea proiectelor și profesioniștilor din domeniul administrației publice locale are ca bază criterii clar definite și nu poate fi influențată în niciun fel de factori economici, politici sau de altă natură.

7. Criterii de eligibilitate pentru solicitanți:

a)    Sunt eligibili administratorii publici din întreaga țară și în viitor din Republica Moldova, la fel și proiectele înscrise în cursa nominalizării și apoi pentru jurizare pentru premiere.

b)    Solicitanții, administratori publici pot să înscrie un proiect pentru categoria de UAT din care fac parte, precum și altele, pentru alte categorii, conform Punctului 4 al prezentului Regulament.

c)     Pentru solicitanți nu există criterii de eligibilitate legate de naționalitate, sex, religie, vârstă sau alte asemenea criterii.

d)    Nu sunt eligibili pentru a fi premiați administratorii publici care fac parte din Consiliul Director al Asociației Administratorilor Publici din România, sau membri ai familiei acestora, în cazul în care aceștia din urmă ocupă funcții de administratori publici.

 

e)    Din rândul partenerilor AAPRO precum și foști administratori publici care au avut o carieră importantă și plină de realizări, sau diverse personalități din România și din străinătate pot fi premiați în Gala Premiilor AAPRO, iar nominalizarea acestora se realizează de Consiliul Director al AAPRO. 

8. Criterii de eligibilitate pentru proiecte

    a)  Proiectele care pot fi propuse pentru a fi premiate trebuie să fie finalizate și cu rezultate pozitive cuantificabile pentru comunitățile locale

     b)    Pentru a putea fi propus un proiect trebuie să fie prezentat în format electronic (fișiere Word – editabile, fișiere JPG, PNG, GIF sau video MP4, MPEG, AVI, MOV) cu cel puțin următoarele informații/secțiuni:

·       Titlul proiectului

·       Denumire UAT și tip de UAT

·       Cuvinte cheie pentru proiect

·       Scurtă descriere – maxim 500 de cuvinte

·       Buget și sursa de finanțare

·   Descriere pe larg – maxim 5000 de cuvinte. În descrierea proiectului, solicitanții vor sublinia beneficiile proiectului/tehnologiilor folosite și vor detalia efectele implementării proiectului în comunitate. Este indicat să fie incluse grafice, diagrame, ilustrații, studii, componente financiare și alte informații pe care le consideră necesare pentru a oferi o imagine completă, corectă și reală a proiectului prezentat. Opțional link-uri către informații în format video 

·       Managerul de proiect – Nume, funcție, date de contact

·       Echipa de implementare cu nume, funcție

·   Date de contact ale managerului de proiect (administratorului public) – telefon și e-mail.

·    Acord GDPR al reprezentantului/managerul de proiect pentru prelucrarea datelor cu caracter personal 

·  Acordul expres pentru folosirea tuturor informațiilor furnizate, pentru promovarea proiectului sau a evenimentului AAPRO

 

·  Acord privind acceptarea Termenilor și condițiilor utilizării Platformei AAPRO.ro

9. Criteriile de evaluare sunt după cum urmează:

      a)    Pentru Administratori Publici, pentru fiecare tip de UAT
în parte:

·      25% Numărul de proiecte
finalizate (recepționate) în ultimele 12 luni

·      25% Numărul de proiecte
noi în ultimele 12 luni

·      25% Numărul de proiecte
în derulare pe care le coordonează

·      15% Utilizarea
tehnologiilor inovative în managementul proiectelor

·      10% Participarea la
cursuri de formare sau specializare profesională, conferințe și evenimente de
profil

         b)    Pentru proiecte:

·    25% Posibilitatea de
multiplicare în alte UAT-uri

·      25% Impactul cuantificat
în comunitatea locală

·      25% Utilizarea
tehnologiilor inovative

 

·      25% Complementaritatea
și/sau interconectarea cu alte proiecte la nivel local, județean, regional,
național sau internațional

10. Procedura de înscriere pentru nominalizare și premiere în cadrul Galei Premiilor AAPRO se desfășoară exclusiv online. Toate informațiile se vor transmite prin completarea formularelor online din Platforma AAPRO.ro, în secțiunea specială a acestui program al Asociației Administratorilor Publici din România.

11. Formularele on-line de înscriere trebuie completate integral pentru a fi analizate de juriu.

12. Toți cei înscriși în cursa pentru nominalizare și premiere trebuie să accepte posibilitatea de a fi contactați de organizatori în scopul de a clarifica anumite informații sau în cazul unor date incomplete.

13. Echipa de organizatori vor informa participanții prin e-mail cu privire la stadiul înscrierii, în sensul confirmării dacă înscrierea este completă sau dacă mai sunt necesare alte informații suplimentare.

14. Orice situație în care sunt prezentate date eronate sau neadevărate poate duce la excluderea respectivei propuneri din concurs.

15. Participanții permit în mod automat promovarea publică a proiectelor înscrise în cirsa pentru Premiile AAPRO. Se prezumă a fi informație publică orice informație care nu este semnalată altfel la momentul înregistrării proiectului.

16. Dacă se va lua decizia ca toți câștigătorii unor premii să fie informați în prealabil față de ceremonia de premiere de la Gala Premiilor AAPRO, aceștia vor menține secret rezultatul până la anunțarea publică de către organizator. Rezultatele deliberărilor rămân strict confidențiale până la publicarea oficială a câștigătorilor.

17. Premiile AAPRO nu includ nicio remunerație financiară pentru câștigători, ele servind drept recunoaștere a rezultatelor și importanței activității desfășurate precum și a succesului înregistrat de unele proiecte de dezvoltare locală. Cel mai important element  constă în creșterea vizibilității și prestigiul de care se vor bucura nominalizații la Premiile AAPRO și câștigătorii, în urma desemnării acestora. Toți câștigătorii premiilor, care au funcția Administratori Publici sau au ocupat această funcție, vor fi incluși automat și fără niciun cost în Enciclopedia Administratorilor Publici din România – Cine este Cine?, material editat anual de Editura AAPRO.

18. Câștigătorii unui Premiu AAPRO sunt de acord să menționeze în toate comunicările și declarațiile că sunt câștigători ai Premiilor AAPRO, precum și să realizeze ulterior anumite materiale multimedia cu echipa de comunicare a AAPRO în vederea promovării acestora și a proiectelor câștigătoare.

19. Membrii juriului pot fi atât membrii Consiliului Director al AAPRO precum și alte personalități din spectrul administrației publice.

20. Membrii juriului vor trata toate informațiile referitoare la proiectele care nu au fost selectate ca strict confidențiale dacă au fost semnalate ca atare.

 

21. Depunerea unei cereri de înscriere pentru un Premiu AAPRO implică acceptarea în totalitate a conținutului prezentului Regulament de către participanți, fără posibilitatea de contestare a rezultatelor jurizării și în consecință a deciziilor de premiere.